Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) Dumitru Costin a declarat, luni, după discuţiile sindicatelor cu premierul Luca Niculescu că în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social ...
Reprezentativa României formată din juniori născuţi începând cu 1 ianuarie 2010 a câştigat luni, 2 noiembrie, şi cel de-al doilea joc din prima rundă a calificărilor pentru Campionatul European.
Formate de divertisment, producţii şi seriale noi, precum şi formate internaţionale de succes, fac parte din noua grilă de ...
Reprezentanţii Termoenergetica Bucureşti afirmă că, în prezent, 71% dintre asociaţiile de proprietari au apă caldă şi căldură la parametri corespunzători, iar restul de 29% nu, ”pe fondul situaţiei ac ...
Alex Baena, internaţionalul spaniol de la Atletico Madrid, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că este foarte greu ...
Liderul Blocului Naţional Sindical (BNS) Dumitru Costin şi doi lideri ai Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial au discutat, luni, cu ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, despre problemel ...
Preşedintele american a mai adăugat o declaraţie controversată în palmaresul său deja impresionant: „Aş fi putut câştiga Războiul din Vietnam într-o săptămână”, a afirmat duminică Donald Trump în timp ...
„Eu contez”, debutul în lungmetraj al regizoarei Alina Şerban, a fost nominalizat la European Young Audience Award 2027, ...
Contactele dintre Iran şi Statele Unite pentru a pune capăt războiului lor de opt luni continuă, a declarat luni Ministerul ...
Cu peste 17 milioane de obiecte, inclusiv colecţia filatelică, patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, este pregătit în cutii să fie mutat într-un depozit, urmând ca monumentul istoric di ...
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) anunţă semnarea unui Protocol de cooperare cu ...
Mai multe persoane din judeţul Mureş sunt suspectate de comiterea unor infracţiuni legate de protecţia mediului, în urma unor afaceri ilegale cu autovehicule dezmembrate. Poliţiştii care au descins la ...